
Programul de curăţare în hoteluri
Curăţenia spaţiilor de cazare
Operaţiuni preliminare
- cu situaţia camerelor ocupate şi libere preluată de la recepţie, se verifică numărul camerei, se bate la uşă spunând “Camerista” (se repetă acest lucru de două ori), se aşteaptă, se intră, se blochează uşa în poziţia deschis. Dacă uşa de la baie este închisă, se bate şi la aceasta, se aşteaptă şi apoi se deschide;
- se aprind luminile, verificându-se funcţionalitatea instalaţiei;
- se desfac draperiile, se deschid ferestrele/uşa către balcon (există spaţii de cazare la care geamurile nu se pot deschide, iar acolo se dă drumul la instalaţia de aer condiţionat);
- se controlează dacă sunt obiecte uitate de pasageri; se lasă deschis dulapul pentru aerisire. Dacă s-au găsit obiecte uitate, se anunţă imediat recepţia pentru ca, în cazul în care clientul se mai află în unitatea de cazare, să poată fi anunţat şi să îi fie restituite. Dacă clientul a plecat din unitatea de cazare, la sfârşitul zilei obiectele uitate se predau guvernantei.
- se verifică inventarul camerei şi se anunţă imediat la recepţie eventualele lipsuri pentru a încerca recuperarea lor;
- se verifică funcţionalitatea dotărilor (televizor, frigider, radio, telefon, etc.) pentru a anunţa eventualele defecţiuni apărute. Când se constată anumite defecţiuni, în funcţie de procedurile agreate în structura respectivă se anunţă guvernanta sau departamentul tehnic pentru rezolvarea problemelor apărute. Dacă defecţiunea nu poate fi remediată în cursul zilei respective, spaţiul respectiv este trecut “Defect” în diagrama spaţiilor de cazare.
- se debarasează resturile menajere (scrumiere, coş de gunoi etc.);
- se trage apa la W.C. şi se aplică produsul sanitarizat din dotare în interiorul vasului W.C. şi de-a lungul ramei acestuia, lăsându-se aşa pentru 10 minute, timp necesar pentru a acţiona eficient;
- se duc şi se lasă în baie paharele, vazele, scrumierele;
- se desfaţă patul, se strânge lenjeria de baie şi se pune lenjeria folosită în sacul special montat pe cărucior, inclusiv prosoapele de baie;
- Mobila şi pervazurile se şterg de praf, zilnic, cu material moale, impregnat, pentru a reţine praful; obiectele aflate la înălţime şi tapiţeria mobilei se vor curăţa, zilnic cu aspiratorul de praf.
Balconul
- se curăţă uşa de la balcon, pragul, exteriorul ferestrelor;
- se şterge balustrada;
- se mătură pavimentul şi se spală cu teul;
- se scot pernele şi păturile la aerisit
Camera
- se aspiră: tavanul, pereţii de sus în jos, perdelele, fotoliile, saltele de pe paturi – cu ajutorul periilor speciale din dotarea aspiratorului – precum şi mocheta sau covoarele şi parchetul dinspre colţul cel mai îndepărtat spre ieşire, mutând mobilierul dacă este nevoie;
- covoarele şi mochetele se curăţă prin folosirea zilnică a aspiratorului de praf. Acesta trebuie să fie prevăzut cu două filtre, pentru împiedicarea diseminarea prafului bacterian. Covoarele şi mochetele se curăţă cu detergent adecvat, periodic sau când sunt vizibil murdare. Măturatul uscat este interzis.
- pereţii şi plafoanele, dacă sunt finisate cu materiale lavabile, se curăţă cu detergent anionic, periodic şi când sunt vizibil murdărite; în cazul finisajelor nelavabile, curăţarea se face cu aspiratorul de praf;
- se şterge praful pornind de la intrare, de la exteriorul uşii de acces, în aceeaşi direcţie, de jur împrejurul camerei şi de sus în jos, astfel încât atunci când se ajunge din nou în dreptul uşii de la intrare să existe siguranţa că nimic nu a fost uitat;
- se curăţă, se şterg de praf şi se lustruiesc mobilierul, tablourile, corpurile de iluminat, telefonul, televizorul, radioul, inclusiv pervazurile, pentru fiecare suprafaţă folosindu-se substanţe corespunzătoare, în cantităţile prescrise conform procedurilor stabilite;
- se dezinfectează cu spirt telefonul, întrerupătoarele şi clanţele;
- se controlează orice pată nou apărută pe inventarul moale, mobilier, mochetă, parchet şi se curăţă;
- se verifică starea mobilierului: fără zgârieturi, cu uşi în stare de funcţionare, lustruit, tapiţerie intactă, mânere intacte;
- se închid uşile de la dulap, verificându-se dacă umeraşele sunt toate şi frumos aranjate;
- se spală mâinile şi se dezinfectează cu alcool sanitar;
- se înfaţă paturile, se aranjează perfect cuverturile
- se înlocuiesc materialele publicitare îndoite, mototolite sau cu adnotări pe ele, având grijă ca ele să fie puse conform procedurilor stabilite.
Lenjeria de pat
- Lenjeria de pat se schimbă la plecarea fiecărui client, iar la sejururi mai lungi astfel:
- la 2 zile, în structurile de primire de 4 şi 5 stele;
- la 3 zile, în structurile de primire de 3 stele
- la 4 zile, în structurile de primire de 1 și 2 stele
- ori de câte ori este nevoie
Vestibul
se spală podeaua, dacă este cazul, sau se aspiră până la uşă.
Operaţiuni finale
- se închid geamurile/uşa către balcon;
- se trag şi se aranjează perdelele şi draperiile;
- se verifică dacă nu lipseşte nimic şi dacă totul este aranjat impecabil.
Efectuarea serviciilor de curăţenie în camere
Efectuarea curăţeniei într-o cameră liberă:
- se aprind toate luminile, verificându-se dacă funcţionează (un bec se poate arde şi în momentul stingerii lui);
- se deschid geamurile pentru aerisire (sau se dă drumul la instalaţia de aer condiţionat);
- se verifică funcţionarea instalaţiilor de aer condiţionat, încălzire, sanitară etc., pentru a putea anunţa eventualele defecţiuni apărute;
- se verifică patul (pentru a fi siguri că nimeni nu a folosit camera şi a făcut din nou patul), prosoapele şi produsele de primire din baie (pentru acelaşi motiv ca şi patul);
- se şterge praful (dacă camera nu a fost închiriată mai mult de o zi);
- se mai verifică încă o dată poziţia tablourilor, draperiilor şi aspectul general al camerei, se închide geamul (acolo unde este cazul), se pulverizează cu un deodorant de cameră (dacă procedura este agreată) şi se încuie uşa;
- se raportează că acea cameră este gata de închiriat, conform procedurilor.
Serviciul de seară:
- se curăţă resturile menajere;
- se ridică tăvile de la room-service;
- se strânge cuvertura de pe pat, se împătureşte pe lungime şi se pune în dulap sau pe suportul de bagaje;
- se îndoaie pătura cu cearşaful, în aşa fel încât latura verticală să ajungă până la centrul patului, sub un unghi de 90º;
- se pun papucii lângă pat;
- se spală paharele în cazul când au fost folosite;
- se aranjează lucrurile clientului, fără a le schimba locul;
- se înlocuiesc prosoapele în cazul când sunt ude;
- se şterge cada, dacă este udă;
- se închid draperiile şi se aprinde veioza de la capul patului;
- se pune o bomboană în ambalaj inscripţionat cu urarea de “noapte bună”; în felul acesta, senzaţia de singurătate a clientului este înlăturată; el poate dormi liniştit: hotelul l-a asigurat că îi veghează cu delicateţe somnul;
- se sting toate celelalte lumini.
Efectuarea curăţeniei într-o cameră ocupată:
- se bate la uşă, se prezintă, iar la al doilea apel, dacă nu i se răspunde, intră;
- blochează uşa în poziţia deschis;
- se aeriseşte încăperea;
- dacă nu este vorba de o zi – termen pentru schimbarea lenjeriei, lenjeria de pat şi cea de baie se pune la aerisit pe un scaun (taburet) scos pe balcon sau plasat lângă fereastra deschisă, pentru a se aerisi;
- se debarasează resturile menajere;
- se înfaţă sau se aranjează patul;
- se aranjează lucrurile clientului fără a le schimba ordinea şi mai ales locul unde au fost puse; regula cea mai importantă legată de ordonarea obiectelor personale ale clientului este legată de interdicţia de a deschide dulapurile, sertarele, valizele, genţile clientului. Curăţenia trebuie făcută, ordine trebuie să existe, dar clientul trebuie să aibă convingerea că nu i-a fost violată intimitatea. Evident, această regulă va fi încălcată numai la cererea expresă a clientului, cerere care va fi comunicată de cameristă conducătorului activităţii sectorului de etaj;
- în cameră şi în grupul sanitar se ordonează obiectele personale ale clientului: hainele se pun în cuier sau pe spătarul scaunului după ce acestea au fost curăţate; încălţămintea aflată la vedere se aşează sub cuier; ziarele şi revistele, eventualele alimente ambalate, fructe, sticle, se dispun ordonat pe masă sau pe frigider (minibar);
- se controlează sacul de lenjerie pentru clienţi. În cazul în care în acest sac există obiecte de lenjerie sau îmbrăcăminte, sacul, dimpreună cu lista operaţiunilor este transmis spălătoriei sau dus la oficiu, unde, după terminarea curăţeniei, se efectuează serviciile suplimentare;
- se şterge praful;
- se face curăţenie la baie;
- se schimbă sau se aranjează prosoapele;
- se pun consumabile noi (săpun, hârtie igienică, şampon, şerveţele, material publicitar);
- se şterge podeaua;
- se aspiră praful;
- se verifică încă o dată aspectul general al încăperii;
- se închid ferestrele sau instalaţia de aer condiţionat;
- se încuie uşa.
Efectuarea serviciilor de curăţenie în grupurile sanitare
Activităţi de curăţare a obiectele sanitare şi auxiliare din toalete şi băi
- echipamentul special pentru curăţenia grupurilor sanitare este alcătuit din halat, şorţ din material plastic, cizme de cauciuc şi mănuşi de plastic;
- se închid ferestrele – dacă există – şi uşa de acces în grupul sanitar;
- se controlează şi se notează eventualele defecţiuni;
- se trage apa în toate cabinetele W.C.;
- se strâng resturile şi se golesc recipientele de gunoi în recipientul metalic special prevăzut cu pungă de plastic;
- se prepară în găleata de plastic o soluţie călduţă de detergent;
- se montează un furtun la amestecătorul de apă caldă – apă rece al robinetului de serviciu şi se dă drumul la apă;
- cu jetul de apă călduţă se umezesc toate suprafeţele şi obiectele lavabile; tâmplăria, pereţii, chiuvetele, oglinzile, scoicile pisoar, scaunele WC, colacii şi capacele acestora, coşurile de hârtii, pardoseala;
- se închide apa la robinetul de serviciu;
- cu soluţia caldă de detergent şi cu ajutorul bureţilor se spală (până unde se ajunge) lemnăria, globurile, oglinzile, robinetele, etc.;
- se deschid ferestrele;
- cu soluţie de clorură de var 2% şi cu ajutorul periei de WC se spală scoicile pisoar şi vasele WC în interior şi în exterior;
- se pune soluţia detartrantă în vasele WC;
- se dezinfectează cu buretele faianţa, chiuvetele, coşurile de hârtii;
- se spală şi se dezinfectează pavimentul cu ajutorul unui mop;
- se dă drumul la apa rece de la robinetul de serviciu şi cu ajutorul furtunului se clătesc spaţiile spălate şi dezinfectate;
- cu ajutorul unui ştergar de molton, se usucă şi se lustruiesc suprafeţele spălate, exceptând colacii vaselor WC, vasele WC şi pisoarele, care se şterg şi se usucă folosind prosoape de hârtie;
- se scot mănuşile din material plastic; se completează hârtia igienică, săpunul, prosopul de hârtie;
- se trage apa la vasele WC;
- se strâng materialele şi ustensilele, se scot afară; recipientul metalic se goleşte la crematoriu; materialele şi ustensilele folosite se spală, se dezinfectează şi se depozitează în dulapul sau încăperea special destinată acestui scop;
- lucrătoarea se spală pe mâini şi se dezinfectează cu alcool sanitar;
- se transmit eventualele defecţiuni departamentului tehnic.
Efectuarea serviciilor de curăţenie şi amenajarea spaţiilor comune
Efectuarea serviciilor de curăţenie în spaţiile comune
Coridoare şi scări
- coridoarele lungi se curăţă pe porţiuni, fiecare porţiune împărţindu-se în două suprafeţe (bucăţi) pe lungime, iar apoi se curăţă pe rând. În acest fel, coridorul respectiv poate fi folosit de către clienţi pentru circulaţie, în timpul efectuării curăţeniei existând mereu porţiuni uscate, sigure, pe o parte sau alta a coridorului iar pentru avertizare se folosesc şi anumite afişe sau marcaje;
- se şterge praful de pe balustradele scărilor, după care se spală sau se aspiră treptele;
- scările se curăţă întotdeauna de sus în jos, pe porţiuni.
Lifturi
- blocarea liftului;
- strângerea carpetei de pe jos (când există) şi îndepărtarea eventualelor gunoaie;
- ştergerea de praf şi eventuale pete a pereţilor şi a tavanului cabinei;
- scoaterea sau înlocuirea afişelor informative deteriorate sau expirate de pe pereţii cabinei;
- punerea unor afişe noi;
- spălarea podelei conform procedurilor agreate (când există mochetă aceasta se aspiră);
- închiderea uşilor liftului şi curăţarea lor pe interior (şterse de praf sau curăţate cu o soluţie specială în funcţie de necesităţi);
- deblocarea liftului şi îndepărtarea semnului: ATENŢIE! Se curăţă!
Spaţiile de recreere şi distracţii
Etapele pentru curăţenia zilnică sunt:
- strângerea periodică a gunoiului;
- ştergerea umedă, urmată de uscare, pentru mobilă şi restul dotărilor (folosind substanţele corespunzătoare, în funcţie de materialele din care sunt făcute);
- ştergerea cu mopul a pardoselilor din jurul piscinelor, din vestiare, saună şi toate spaţiile în care se poate strânge apă pe jos;
- curăţarea pardoselilor în zonele în acre se pot murdări;
- frecarea pardoselilor foarte murdare;
- aspirarea mochetelor în zonele în care sunt folosite;
- curăţarea zonelor sanitare.
Curăţenia periodică implică:
- spălarea pereţilor, tavanului, geamurilor şi a mobilierului, suprafeţe care sunt toate făcute de regulă din materiale rezistente la umiditate;
- frecarea pardoselilor.
Săli de conferinţe
- se aprind luminile, se deschid ferestrele (când acest lucru este posibil);
- se îndepărtează gunoiul şi se verifică dacă nu sunt obiecte uitate;
- se verifică funcţionalitatea instalaţiilor şi a dotărilor, raportându-se orice defecţiune constatată, conform procedurilor;
- se dezasamblează şi se scot din încăpere toate dotările care nu mai sunt necesare;
- se curăţă şi se şterg de praf mobila şi dotările rămase;
- se aspiră praful depus în canalele de ventilaţie a instalaţiilor de ventilaţie şi aer condiţionat;
- se aspiră mocheta sau se curăţă cu mopul podeaua (în funcţie de procedurile agreate şi de tipul pardoselii).
Modul de curăţare a diverselor tipuri de suprafeţe
Curăţarea uşilor
Metodele de curăţenie diferă în funcţie de materialele din care sunt făcute uşile. Ele pot fi din lemn sau lăcuit, pal melaminat sau furniruit.
Uşile din lemn vopsit sau pal melaminat
- ştergerea de praf cu o cârpă umedă sau se spală cu apă şi cu un detergent neutru;
- spălarea se face de jos în sus deoarece apa murdară se prelinge peste suprafaţa de jos, iar pe o suprafaţă murdară lasă urme care se pot îndepărta cu greu, apoi limpezirea de face de sus în jos;
- nu trebuie uitată niciodată partea superioară a uşii şi nici tocul;
- soluţia de apă şi oţet îndepărtează petele de grăsime şi urmele lăsate de deget;
- există şi soluţii speciale pentru curăţarea uşilor din lemn;
- lustruirea uşilor cu un polish. Cantitatea de polish folosită nu trebuie să fie prea mare, orice surplus trebuind îndepărtat pentru că, în timp, el poate păta suprafaţa;
- curăţarea săptămânală a uşile spaţiilor de cazare se, o atenţie deosebită acordându-se celor de la băi, care pot fi stropite de duş, fiind uneori necesară curăţarea lor mai frecventă.
Uşile spaţiilor comune
- verificarea zilnică şi se curăţarea ori de câte ori este nevoie;
- ştergerea de praf sau spălarea a tocurilor uşilor. Nu trebuie uitată să fie ştearsă şi partea superioară a tocurilor.
Feroneria
- se şterge când se curăţă uşa;
- se curăţă cu soluţii speciale pentru metal.
Curăţarea geamurilor
În funcţie de tipul şi gradul de murdărie, geamurile pot fi curăţate cu apă, apă şi un detergent alcalin, apă cu oţet sau spirt medicinal.
Majoritatea substanţelor speciale de curăţat geamurile sunt sub formă de lichid care se pulverizează sau sub formă de spray. Acestea conţin în general un solvent gras sau o cantitate de detergent anionic, curăţarea fiind mai rapidă.
Curăţarea se face cu o cârpă care nu lasă scame sau o lavetă uscată pentru geam, de dimensiuni mai mici. Pentru geamuri mari se folosesc ustensilele speciale cu un cap special pentru curăţat geamuri şi o coadă lungă.
Geamurile foarte mari, în anumite structuri pot fi fixe (când există sisteme de condiţionare a aerului), ele fiind curăţate doar pe interior de personalul care face curăţenie în acea zonă, curăţarea exterioară a geamurilor fiind făcută de către firme specializate pe bază de contract.
Curăţarea se face în următoarea ordine:
- se trag draperiile şi perdelele şi se leagă pentru a putea fi protejate;
- se curăţă pervazul ferestrei şi se şterge de praf rama cu o cârpă care nu lasă scame;
- cu aceeaşi cârpă şi cu soluţii de detergent, se spală fereastra, întâi lateralele şi apoi în zig-zag de sus în jos, cu atenţie la colţuri (când se foloseşte un spray, se pulverizează şi apoi se curăţă în acelaşi fel cu cârpa);
- se limpezeşte cu apă curată în acelaşi mod;
- se usucă cu piele de căprioară sau lavetă sintetică;
- se îndepărtează orice picătură căzută pe pervaz şi se rearanjează perdelele şi draperiile;
- se goleşte şi se curăţă găleata, se spală şi se limpezesc cârpele folosite.